Despre acest anunț
ID - P15356
Apartament premium, complet renovat în 2025, într-un bloc solid, situat stradal, cu vedere deschisă către bulevard și acces direct la metrou.
Proprietatea este amplasată într-un bloc construit în 1956, realizat în sistem de diafragme din beton, grinzi solide și ziduri groase de aproximativ 50 cm, recunoscut pentru stabilitate și durabilitate. Blocul nu prezintă risc seismic sau urgență, se acceptă credit bancar, este anvelopat și beneficiază de instalații comune (țevi și coloane) schimbate integral în 2025.
Imobilul este stradal, cu vedere către bulevard, iar un mare avantaj îl reprezintă accesul direct la metrou, aflat chiar vis-a-vis. În spatele blocului există a doua ieșire către parcarea blocului, utilizată la liber, fără costuri, respectată de proprietarii din scară.
Apartamentul este situat la etajul 2 din 3, are 56 mp utili, o înălțime impresionantă de 3 metri în toate camerele și a fost renovat integral în 2025, la standarde premium, fără compromisuri. Au fost schimbate toate instalațiile sanitare și electrice, fiind utilizate exclusiv materiale și finisaje de calitate superioară.
Finisajele și dotările includ:
> obiecte sanitare premium (Mobexpert, Grohe)
> prize și întrerupătoare Schneider
> 37 de spoturi Samsung
> tapet Cavalli în zona de living
> parchet din stejar recondiționat
> gresie și faianță Porcelanosa
> ușă de intrare pe comandă, lățime 1 m
> 7 uși termopan noi, în tot apartamentul
Mobilarea este realizată pe comandă, din MDF premium, de la Lems și Mobexpert, iar zona de relaxare este completată de canapea și colțar Monza – Euromobila, toate noi, în garanție. Bucătăria este mobilată la comandă și complet utilată cu electrocasnice Samsung și Gorenje (combina frigorifică, mașină de spălat, aragaz, hotă).
În plus, apartamentul dispune de:
> debară funcțională, cu rafturi premium
> boxă la subsol de 5 mp, în proprietate
> scară monitorizată video, renovată în 2025
> vecini de calitate, specifici zonei
Aceasta este o proprietate rară, ideală pentru cei care caută siguranță, poziție excelentă, finisaje premium și acces rapid la transport, fără grija renovărilor sau a investițiilor ulterioare.
Apartament gata de mutare. Premium real, nu promisiuni.